luni, 23 august 2010

Piaţa IRA se deschide în 15 septembrie. Începe sezonul gogoşarilor

Primarul Sorin Apostu va inspecta astăzi lucrările de la hala agroalimentară de pe strada Dâmboviţei, din cartierul Mărăşti. Obiectivul urmează să fie dat în funcţiune până în 15 septembrie.

“Voi verifica, personal, marţi lucrările de la Piaţa IRA. Nu dorim să inaugurăm această hală până când nu este făcut totul cum trebuie. Vrem să deschidem piaţa până în 15 septembrie, când începe sezonul gogoşarilor, dar şi al celorlalte legume, tocmai pentru ca oamenii să-şi poată face cumpărăturile spe a-şi prepara zacusca şi murăturile pentru iarnă”, a explicat Apostu. Lucrările la hala agroalimentară din zona IRA au început în 2010, autorizaţia de construire fiind emisă în martie.

De acestea se ocupă societatea TIM Cluj, valoarea lucrărilor contractate de la primărie fiind de 980.000 de lei. Consilierii locali vor dezbate la şedinţa de joi şi un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de funcţionare a pieţei de la IRA, dar şi a taxei de închiriere a meselor pentru comercializarea produselor agroalimentare.

Potrivit proiectului de hotărâre, taxa este stabilită la 3 lei pe zi pentru închirierea unei mese, contractele putându-se încheia pe o perioadă de maximum trei luni. Acelaşi document atestă că viitoarea hală va avea mese pentru legume-fructe, dar şi un spaţiu pentru produse lactate şi este împărţită în mai multe sectoare. Atribuirea locurilor către producători, asociaţii familiale sau societăţi comerciale se va face în funcţie de mai multe criterii.

Prioritate vor avea cei care au deţinut abomamente eliberate de municipalitate pe vechea locaţie de la IRA, selecţia operându-se după vechimea acestora. Locurile libere se vor redistribui în funcţie de calitatea celor care vor să-şi comercializeze produsele. După primele trei luni se va opera o nouă selecţie, prioritate având comercianţii care practică cele mai mici tarife. În Piaţa IRA va exista, de asemenea, obligativitatea afişării plăcuţelor pentru produse româneşti şi pentru cele din import, dar şi practicarea unor preţuri mai mici decât dublul celor din piaţa de gros de la Dezmir.

0 comments:

Trimiteți un comentariu