joi, 23 septembrie 2010

Licitatie de 23,2 milioane de euro, in luna noiembrie

In luna noiembrie a.c. vor fi atribuite lucrarile de proiectare si constructie a Salii Polivalente din Cluj-Napoca, valoarea contractului fiind de 23,2 milioane de euro. Potrivit autoritatilor locale, principalul criteriu de atribuire va fi constituit de pretul cel mai scazut. Cladirea (2S+P+3E) va fi construita in apropierea stadionului «Ion Moina», pe un teren cu o arie de 16.530 mp. Sala va avea aproximativ 7.000 de locuri, iar la cele doua niveluri subterane vor fi amenajate locuri de parcare. Termenul stabilit pentru realizarea obiectivului este de 24 de luni. Potrivit planurilor de arhitectura realizate de Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, valoarea totala a investitiei este de peste 63 milioane de euro. Finantarea va fi asigurata cu fonduri de la bugetul local, insa edilii nu exclud accesarea unor fonduri europene pentru realizarea investitiei, in cazul in care programele Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei vor fi deblocate.

0 comments:

Trimiteți un comentariu