Condiţiile licitaţiei pentru construcţia noii piste a aeroportului sunt dure şi pot fi îndeplinite mai uşor prin asocierea în consorţii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Cluj Arena.
Termen de 12 ani pentru rambursarea creditului furnizor, cifră de afaceri de minimum 50 de milioane de euro şi experienţa unor lucrări similare a căror valoare să nu fi fost mai mică de 20 de milioane de euro sunt doar câteva dintre condiţiile de participare la licitaţia pentru execuţia noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj. Majoritatea constructorilor care au solicitat documentaţia de licitaţie îşi fac deja calcule privind finanţarea şi negociază formarea unor consorţii competitive.
ZIUA de CLUJ dezvăluia în ediţia de ieri că 38 de societăţi au cerut deja documentaţia de participare la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi Aeroportul Internaţional Cluj în vederea execuţiei noii piste de aterizare-decolare, de 3.500 de metri, proiect evaluat la 120 de milioane de euro: companiile cunoscuţilor oameni de afaceri Tiberiu Urdăreanu (UTI), Costel Căşuneanu ( Pa&Co International), Dorinel Umbrărescu (Spedition UMB), Nelu Iordache (Blue Air, Romstrade), Florian Walter (Romprest Service, “U” Cluj), nemţii de la Max Bögl, austriecii de la Alpine Bau şi Strabag, italienii de la Astaldi, spaniolii de la FCC Construccion, maghiarii de la Nemzetközi Vegyépszer, ACI Cluj (Ioan şi Dorin Aşchilean), Transilvania Construcţii (Mircea Timofte) sau Napoca Construcţii (Ştefan Dimitriu şi Ion Ţiriac).
Indiferent de concurenţă, constructorii, mai mari sau mai mici, au început să întocmească strategii pentru a-şi maximiza şansele de câştig. Clujenii speră să intre în consorţii cu firme puternice, preferabil din străinătate, pentru a avea acces la o “felie” din proiectul de 120 de milioane de euro. Directorul general al ACI Cluj, Dorin Aşchilean, a mărturisit că în acest moment are în vedere cooptarea unui partener extern.
“Mie condiţiile de participare mi se pare destul de dure. Sunt dure mai ales pentru societăţile româneşti, cărora le este mult mai greu să atragă finanţare decât firmelor străine care au cifre de afaceri de sute de milioane de euro. Dar nu avem ce să facem, mergem înainte. La acest moment suntem în discuţii să ne asociem cu cineva din afară, pe viitor poate parteneriatul va fi extins, rămâne de văzut”, a apreciat Dorin Aşchilean.
în opinia sa, cel mai mare obstacol îl va constitui timpul de rambursare, de 12 ani, a creditului furnizor. Aşchilean crede că din acest motiv vor fi multe societăţi care vor da înapoi. “De regulă, băncile sunt destul de reticente să finanţeze lucrări de pe urma cărora îşi recuperează banii atât de târziu. Dar să sperăm că noi vom reuşi să ne descurcăm. Oricum, nu cred că vor fi prea mulţi participanţi la această licitaţie. De participat poate participa oricine, însă va conta doar cine poate oferi calitate”, a declarat Aşchilean pentru ZIUA de CLUJ.
Şi mai sigur s-a arătat preşedintele Transilvania Construcţii, Mircea Timofte. “Condiţiile impuse în caietul de sarcini pentru proiectul pistei aeroportului mi se par corecte, având în vedere anvergura acestui proiect. Ne vom strădui să ne organizăm în aşa fel încât să le respectăm întocmai”, a susţinut Timofte. El nu a dorit să ofere prea multe detalii despre societăţile cu care se află în negociere pentru un eventual parteneriat, însă a precizat că încă nu a intrat în discuţii cu ACI, societate alături de care a câştigat licitaţia organizată de CJ Cluj pentru execuţia noului stadion.
“în materie de asociere este posibil orice. Dar nu doresc să spun mai multe pentru că nu vreau ca aceia care ne concurează să ştie ce strategie adoptăm noi. Oricum, un lucru este cert. Acest proiect necesită bani, pentru că vorbim de un credit furnizor. Ca atare, la licitaţie vor veni doar acele societăţi care au capacitate să atragă finanţări. Pentru că nici măcar firmele care au bani lichizi nu-şi permit în prezent să-şi cheltuiască resursele în aeroportul clujean. Banii se bagă, de regulă, în afaceri care aduc venituri într-un timp mult mai scurt. Deci şi firmele cu bani se vor orienta să atragă alt tip de finanţare, dacă vor dori să intre în cursa pentru acest contract”, a explicat Mircea Timofte.
în opinia sa, atât firmele româneşti, cât şi cele străine vor întâmpina destule dificultăţi tocmai la acest capitol, al atragerii de finanţare, care este şi cel mai important în ecuaţia licitaţiei.
Preşedintele societăţii clujene Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu, a anunţat că este interesat de proiectul noii piste. “Acum lucrăm la montajul financiar, încercăm să încheiem un parteneriat. Sunt multe de făcut, pentru că trebuie să îndeplinim o serie de condiţii extrem de serioase pentru a putea participa la această licitaţie”, ne-a declarat Dimitriu.
El a reamintit că societăţile interesate de licitaţie trebuie să aibă o cifră de afaceri de minimum 50 de milioane de euro şi experienţă similară în proiecte evaluate la minimum 20 de milioane de euro. “Din aceste condiţii se înţelege clar că sunt favorizate parteneriatele între societăţi. Asta încercăm să facem şi noi”, a spus Dimitriu.
Din partea societăţii germane Max Bögl, Mirela Bocşa este de o cu totul altă părere, apreciind că şi băncile îşi fac propriile calcule, asemeni firmelor de construcţii.
“Nu poţi să spui că banca nu îţi dă bani pentru o perioadă de 12 ani, atâta timp cât vreo bancă nu s-a pronunţat încă în sensul acesta. Până când reprezentanţii băncii nu au documentaţia în faţă, pentru o evaluare proprie, nu poate spune nimeni că nu avem şanse să obţinem bani”, a afirmat Bocşa. Ea a precizat că nu a apucat încă să analizeze documentaţia de licitaţie.
“Am văzut doar anunţul de licitaţie, pentru că documentaţia a fost trimisă cu întârziere la noi, la Bucureşti, şi de abia ce a ajuns. Oricum, din ce am văzut până acum, proiectul pare interesant şi chiar suntem interesaţi de el. Mai multe detalii vom putea oferi însă doar după ce vom consulta întreaga documentaţie”, a apreciat împuternicitul Max Bögl.
Reprezentantul societăţii Romprest Service, Mihai Caracotea, a precizat că documentaţia de licitaţie nu a putut fi accesată din pricină că CD-ul transmis de aeroport nu funcţiona. “Noi am solicitat documentaţia de licitaţie. A ajuns la noi, însă nu a putut fi consultată, pentru că CD-ul pe care l-am primit nu se deschide”, a susţinut Caracotea.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii societăţilor PA&CO International şi Spedition UMB, care şi-au procurat documentaţia de participare, au specificat că vor furniza în zilele următoare informaţii legate de condiţiile de participare la licitaţie şi de strategia pe care o vor aborda.
marți, 27 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comments:
Trimiteți un comentariu