sâmbătă, 6 noiembrie 2010

“Avalanşă” de proiecte în Feleacu: drumuri, stadion, locuinţe

Primarul Nicolae Balea a anunţat că urmează să fie atribuite şi lucrările pentru asfaltarea drumului din satul Gheorgheni, de 1,5 kilometri. În Feleacu s-au finalizat deja lucrările la drumul care asigură accesul la noul stadion de 1.500 de locuri, a cărui construcţie demarează de marţi

Primăria Feleacu îşi continuă programul de investiţii cu o serie de proiecte de infrastructură. “Am reuşit să rezolvăm în satul Vâlcele cel mai important drum, care traversează o bună parte din localitate. Acesta nu a fost niciodată asfaltat. Are o lungime de 1,4 kilometri, iar pe tot tronsonul a fost adusă şi reţeaua de apă”, a explicat edilul Nicolae Balea. Lucrările la drum au costat 240.000 de lei, iar la reţeaua de apă, 520.000 de lei. Finanţarea a fost asigurată în principal de la bugetul local, a precizat primarul, cu menţiunea că şi CJ a contribuit cu fonduri. De altfel, administraţia judeţeană are obligaţia de a continua lucrările la drumul din Vâlcele, pentru că o porţiune (circa 300 m) care se intersectează cu şoseaua principală a rămas neasfaltată. “Această porţiune este responsabilitatea CJ. Vă asigur că fost cuprinsă în programul de reabilitare a drumurilor judeţene, pe care noi l-am demarat. De anul viitor vor începe lucrările. Vom asfalta atât porţiunea rămasă neasfaltată, cât şi drumul care duce spre satul Rediu”, a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe.

Un alt proiect ce vizează reabilitarea drumurilor va demara în satul Gheorgheni. “Acum suntem în procedura de analizare a ofertelor depuse de către cele două firme care s-au înscris în licitaţie (societăţile Diferit şi Cridov - n. red.). Am cerut o serie de clarificări şi sper ca în câteva zile să putem anunţa cine a câştigat lucrarea. Este un drum care măsoară aproximativ un kilometru, iar valoarea propusă se ridică la circa 150.000 de lei”, a informat primarul Nicolae Balea.

În urmă cu două săptămâni s-au încheiat lucrările la un alt drum comunal, menit să asigure accesul spre noul complex sportiv pe care administraţia Feleacu îl construieşte. “Am reabilitat drumul, iar marţi vor demara lucrările şi la stadion. Este un proiect care va contribui enorm la dezvoltarea comunei noastre, mai ales că în aceeaşi zonă intenţionăm să realizăm şi un complex de locuinţe unifamiliale. Proiectul este viabil pentru că s-a realizat şi un bazin pentru captarea apei. De asemenea, s-a introdus şi reţeaua de apă, cu aducţiune până la limita proprietăţii celor care stau în zonă”, a precizat edilul comunei. O prioritate rămâne problema furnizării gazului. “Din păcate, pentru satul Vâlcele nu am reuşit până acum să găsim furnizori de gaz, chiar dacă reţeaua există de ceva timp. Dar cei de la E.ON vor să intre pe Feleacu şi Gheorgheni şi atunci le voi impune să preia şi satul Vâlcele şi aşa sper că vom rezolva problema”, a spus Balea.

0 comments:

Trimiteți un comentariu