Construcţia a “înghiţit” până în prezent peste 2.700 de tone de oţel-beton şi peste 21.000 de metri cubi de beton. Costurile iniţiale vor creşte cu maximum 13 milioane de euro, cât permite legea.
Structura aferentă gradenelor noului stadion va fi montată până la începutul anului următor. În martie este programată finalizarea lucrărilor la reţeaua de iluminat, conform graficului întocmit de consorţiul care lucrează la stadion – ACI, Con-A şi Transilvania Construcţii. Abia în iunie 2011 vor fi terminate terenul de fotbal şi pista de atletism.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat că graficul de lucrări pentru Cluj Arena este extrem de “strâns”, tocmai pentru ca noul stadion să fie gata până la sfârşitul lui iulie 2011. “Din datele pe care le avem, până acum stadionul a «înghiţit» 21.700 de metri cubi de beton şi 2.730 de tone de oţel-beton. S-au folosit peste 95.000 de metri pătraţi de cofraje (tipare de lemn sau de metal în care se toarnă betonul pentru a se întări în forma prevăzută – n. red.), s-au turnat 1.600 de metri cubi de prefabricate pentru gradene şi peste 970 de prefabricate au fost deja montate. La structura de beton monolit suntem la aproape 80%, iar la montarea gradenelor suntem la peste 40%”, a explicat preşedintele CJ Cluj.
Autorizaţia de construire pentru stadion a fost emisă în 21 aprilie 2009. Contractul licitat are la această oră valoarea de 115.548.400 de lei (aproximativ 26,8 milioane de euro – n. red.), însă costul va fi suplimentat după ce, la o vizită a arenei, comisia UEFA a făcut o serie de recomandări autorităţilor clujene şi constructorilor. Este vorba despre creşterea capacităţii instalaţiei de nocturnă până la 2.000 lucşi/mp, modificarea structurii stadionului - dimensiunea grinzilor de rezistenţă care vor susţine nocturna, încălzirea gazonului, circuit pentru spectatori, ziarişti şi VIP, informatizarea arenei – reţea wireless de mare capacitate, instalarea unui sistem performant de sonorizare. “La sfârşitul anului, cum am mai spus, se va şti exact cât ne va costa în plus noul stadion, faţă de contractul iniţial. Constructorii negociază cu diverşi furnizori de dotări şi echipamente pentru a obţine produse de calitate la un preţ cât mai atractiv”, a menţionat Alin Tişe. Conform legislaţiei privind achiziţiile publice, autorităţile judeţene pot majora contractul, în caz justificat, cu 50% din valoarea iniţială. Asta înseamnă costuri suplimentare maxime de 57.774.200 de lei (circa 13,4 milioane de euro – n. red.).
Confecţia metalică pentru peluze are ca termen de finalizare a montajului luna noiembrie a acestui an. În aceeaşi perioadă trebuie să fie gata toate branşamentele şi racordurile aferente arenei sportive. Pentru gradene, termenul de execuţie a montajului este luna ianuarie 2011. Montarea acoperişului va începe peste o lună, februarie 2011, şi întreg procesul trebuie încheiat, potrivit graficului de lucrări, în martie. Terenul de fotbal şi pista de atletism vor fi gata abia în luna iunie a anului viitor. În cazul acestora, consorţiul care se ocupă de lucrări, ACI, Con-A şi Transilvania Construcţii, a demarat deja lucrările de infrastructură. Tot în iunie urmează să fie finalizate şi amenajările exterioare, programate să înceapă în februarie 2011. Sistemul de iluminat va fi gata ceva mai repede, la începutul primăverii viitoare, lucrările la acesta fiind programate să înceapă în luna octombrie 2010. “În mai anul viitor sunt programate primele probe tehnologice. Acestea vor fi gata în iunie. Dacă totul va merge bine, vom fi pregătiţi să inaugurăm noul stadion”, a mai spus Alin Tişe.
Licitaţie pentru amenajarea zonei din jurul stadionului
“Noi nu punem presiune pe constructori. Ei merg cu lucrările în funcţie de graficul pe care l-am aprobat. Când ajung la partea de costuri suplimentare, vom avem respectivul plan de lucrări, îl vom studia şi, dacă totul corespunde, îl vom supune aprobării plenului. În ceea ce priveşte amenajarea zonei din exteriorul stadionului, aceasta va face obiectul unui nou proiect, pe care îl vom scoate la licitaţie probabil anul următor”, a declarat preşedintele CJ Cluj.
luni, 6 septembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comments:
Trimiteți un comentariu