Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, prin intermediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), îşi anunţă intenţia pentru licitaţia ce vizează reabilitarea a peste 700 de kilometri de drum judeţean.
Vicepreşedintele administraţiei judeţene, Radu Bica, susţine că procedura de atribuire a contractelor de lucrări va demara în octombrie, imediat după finalizarea studiilor de fezabilitate.
În 23 august se vor deschide ofertele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea a peste 700 de kilometri de drum judeţean. “Societăţile pe care le vom desemna câştigătoare vor avea la dispoziţie aproximativ o lună pentru a elabora studiile. Apoi, undeva în luna octombrie, vom demara şi licitaţia de execuţie”, a declarat vicepreşedintele CJ, Radu Bica. El a precizat că anunţul de intenţie privind organizarea licitaţiei ce vizează reabilitarea drumurilor judeţene a fost deja trimis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
“Dacă avem publicat anunţul de intenţie, vom putea scurta timpul procedurii de adjudecare cu 16 zile, ceea ce ne convine foarte mult, având în vedere că ne dorim ca aceste contracte pentru reabilitarea drumurilor din judeţ să fie atribuite încă din această toamnă”, a susţinut Bica.
Proiectul iniţiat de CJ implică lucrări de anvergură pentru reabilitarea a peste 700 de kilometri de drum judeţean, din totalul de 1.200 de kilometri. Radu Bica a anunţat că au fost alcătuite şapte loturi de drumuri a câte 100 de kilometri fiecare, urmând ca fiecare lot să fie licitat separat. Pentru lucrările ce vizează reabilitarea drumurilor, administraţia judeţeană mizează pe angajarea unui credit furnizor.
miercuri, 4 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comments:
Trimiteți un comentariu